Servicii eVET

ținerea în evidență a pacienților clinicii împreună cu întregul istoric medical

  • acces instant la evenimentele medicale realizate în urmă cu 1 lună, 1 an sau mai mult, toate fiind la un click distanță;
  • eliminarea completă a posibilității erorilor umane datorate lipsei de istoric medical (intervenții, tratamente administrate, dozaj și altele);
  • disponibilitatea datelor privind verificările medicale periodice (ultimul și următorul vaccin programat, deparazitare internă/externă, analiză de laborator efectuată) plus notificarea în cazul expirării acestora;
  • bază de date la nivel național ce permite trecerea cu ușurință a pacientului de la o clinică la alta, întregul istoric medical devenind accesibil instantaneu pe baza ID-ului unic de identificare eVET;

introducerea rapidă de noi pacienți/stăpâni și evenimente medicale în sistem

  • salvarea a până la 70% timp prețios, irosit în completarea manuală a fișelor medicale;

căutarea instantanee a pacienților și a evenimentelor medicale

  • salvarea a până la 100% timp prețios, în comparație cu modalitățile de stocare rudimentare, în format fizic – catastif;

clasificarea rapidă a pacienților pe baza mai multor criterii precum starea de sănătate, nivelul de activitate sau temperament

generarea facilă de rapoarte cu privire la pacienți, stăpâni și evenimentele realizate la clinică

introducerea evenimentelor medicale într-o manieră inteligentă și eficientă, punând accentul pe economisirea a cât mai mult timp

  • stocarea independentă a semnelor clinice, tratamentelor, diagnosticelor și a celorlalte detalii permite decuplarea și folosirea optimă a acestora – de exemplu, câmpul de semne clinice nefiind necesar în cadrul unui eveniment de cosmetică;
  • auto-completarea câmpurilor cu valori anterioare precum greutatea animalului sau cu valori implicite – de exemplu "Roz" pentru câmpul de "Culoare Mucoase" din cadrul semnelor clinice;
  • auto-generarea inteligentă de evenimente copil, pentru stocarea completă a istoricului medical – de exemplu o sterilizare conține o anestezie, aceasta din urmă fiind tratată drept un eveniment independent, fiind astfel disponibil în istoric;
  • stocarea completă și automată a prețurilor, pe baza prețurilor setate pentru servicii și cele asociate tratamentelor;

ținerea în evidență a stăpânilor de animale de companie, împreună cu toate detaliile de contact

transparența față de stăpânii animalelor de companie prin punerea la dispoziție a carnetului de sănătate în format electronic, împreună cu întregul istoric al intervențiilor medicale

  • relație mai strânsă cu stăpânii de animale;
  • grad de încredere și profesionalism ridicat;

oferirea unui modul inteligent de notificări, ce ii vine în ajutor medicului pentru atenționarea cu privire la expirarea unui vaccin sau deparazitări, consumarea stocului unui medicament sau primirea unei noi recenzii pentru un eveniment medical efectuat

ținerea în evidență a stocurilor de medicamente, permițând vizualizarea completă a istoricului de administrare pentru un medicament, cât și situația stocului curent

posibilitatea de salvare și ținere în evidență a informațiilor utile clinicii/medicilor prin intermediul modului de notițe

promovarea gratuită a clinicii prin intermediul hărții interactive eVET, pusă la dispoziție stăpânilor de animale pentru găsirea celei mai potrivite clinici, pe baza mai multor filtre - Oraș, Servicii, Program Zilnic sau Rating

stocarea detaliilor contabile, precum prețul total al unui eveniment, incluzând prețul tratamentelor administrate

acces rapid, online, în regim de platformă Cloud

  • nu este necesară existența unor dispozitive hardware dedicate;
  • acces rapid, de oriunde și oricând, de pe orice dispozitiv legat la internet – desktop PC, laptop, tabletă sau telefon mobil;
  • siguranța și valabilitatea datelor, acestea fiind stocate pe mai multe servere simultan, spre deosebire de stocarea locală, predispusă la pierderea de date din diverse cauze precum infestarea cu viruși sau defecțiunile mecanice (50% din hard-diskuri se strică în decursul a 5 ani);
  • actualizări și îmbunătățiri automate și gratuite, de la distanță;

ecosistem digital care promovează excelența în practicile medicale și pune în contact medicii veterinari din România

Acest site folosește cookie-uri Politica Privind Cookie-urile